Începe! Noua ediție Technovation Girls introduce sute de eleve în antreprenoriat IT

Suntem încântați să anunțăm deschiderea celei mai noi ediții Technovation Girls! Această inițiativă globală inspiră și încurajează elevele an de an să depășească barierele de gen în domeniul STEM, ajutându-le să își dezvolte abilități în tehnologie și antreprenoriat și să își descopere potențialul în acest domeniu. 

Noua ediție Technovation Girls, așteptată de elevele din România

În România, Asociația Adfaber organizează anual programul Technovation Girls și invită elevele să descopere, gratuit, resurse educaționale care pavează un drum clar către antreprenoriat în Tehnologie. Această ediție va fi organizată cu sprijinul BCR și ENDAVA, în calitate de co-sponsori naționali ai programului, subliniind angajamentul lor continuu față de promovarea și susținerea femeilor în domeniul tehnologiei. 

În fiecare an, sute de fete, între 8 și 18 ani, se înscriu la Technovation Girls, pentru oportunitățile de dezvoltare și mentorat din cadrul acestui program. 

În cadrul ediției de anul trecut, peste 600 de eleve din România s-au alăturat celor aproape 7.000 de fete din peste 65 de țări care au finalizat programul. Susținute de peste 4.000 de mentori și ambasadori din întreaga lume, participantele au dezvoltat aplicații mobile și startup-uri care abordează probleme din comunitate, de la schimbările climatice și bullying, până la violența domestică și dependența de droguri. 

România a numărat 5 echipe din România în semifinale: Digital Armie, Debuggers și Big Brain++ pentru divizia de seniori, respectiv 5ForLife și The Tough Cult pentru divizia de juniori. Aceste tinere extraordinare au impresionat juriul cu ideile lor, iar o parte au pornit de la zero, dezvoltându-și abilitățile cu ajutorul profesorilor, mentorilor și echipei Asociației Adfaber. 

O experiență educațională completă pentru eleve mici și mari

Technovation Girls are un impact semnificativ asupra elevelor, oferindu-le oportunitatea de a-și descoperi pasiunea pentru tehnologie, de a învăța să colaboreze în echipe, provocându-le să găsească soluții pentru problemele reale din comunitatea lor sau din lume.

Acesta este cel de-al 15-lea sezon Technovation Girls, care se va încheia cu Summit-ul Mondial Technovation în 2024. 15 echipe finaliste din întreaga lume vor fi selectate și invitate să-și prezinte aplicațiile și planurile de afaceri în fața unui panel de experți în tehnologie. 

Statisticile arată că, în urma participării la Technovation Girls: 

  • 76% dintre absolventele Technovation urmează studii STEM, 
  • 60% dintre absolvente atribuie direct Technovation alegerilor lor de carieră și sentimentului de încredere în sine,
  • 86% dintre participanții din 2022 au raportat o încredere crescută în abilitățile de programare și antreprenoriat.

Cine poate participa la Technovation Girls

Programul Technovation Girls este deschis pentru toate elevele cu vârste între 8 și 18 ani, indiferent de nivelul de cunoștințe în tehnologie. Participantele formează echipe de maxim 5 fete și dezvoltă, cu ajutorul unui plan educațional și al mentoratului, o aplicație pentru mobil care abordează o temă importantă din lume precum: sărăcia, mediul înconjurător, pacea, egalitatea, educația sau sănătatea.

Profesorii, părinții și companiile se implică la rândul lor în program, prin îndrumarea  fetelor în procesul de învățare și dezvoltare a aplicațiilor.

Elevele pasionate de tehnologie, care își doresc o schimbare pozitivă în lume, sunt invitate în programul Technovation Girls! Ești profesor, părinte sau elevă? Pentru înscrieri și mai multe detalii despre program, accesează link-ul de mai jos.

Vreau să mă înscriu la Technovation Girls

Adfaber, asociația care ajută elevii să se lanseze în tehnologie

ADFABER.org este organizația nonprofit care ajută elevii și profesorii din școlile de stat să își dezvolte abilitățile digitale. Organizează anual proiecte care contribuie la adoptarea tehnologiei în procesul educațional și la formarea elevilor în domenii IT.

Despre BCR:

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private și a băncilor de locuinţe.

Despre ENDAVA:

Endava reimaginează relația dintre oameni și tehnologie. Prin valorificarea tehnologiilor de ultimă generație, echipele agile și multidisciplinare oferă o combinație de strategii de produs și tehnologie, experiențe inteligente și inginerie de clasă mondială pentru a ajuta clienții să devină companii digitale, bazate pe experiență, sprijinindu-i în călătoria lor de la generarea de idei la dezvoltarea și implementarea de produse, platforme și soluții. Endava colaborează cu clienții săi, integrându-se perfect cu echipele acestora, catalizând ideile și furnizând soluții robuste.

Endava deservește clienții în industriile de Plăți, Servicii Financiare, TMT (Tehnologie, Media și Telecom), Bunuri de consum, Retail, Logistică și Asistență medicală. Endava avea la 30 iunie 2023, 12,063 angajați în locații din Uniunea Europeană: Austria, Bulgaria, Croația, Danemarca, Germania, Irlanda, Țările de Jos, Polonia, România, Slovenia și Suedia; Non-EU: Bosnia & Herzegovina, Moldova, Macedonia de Nord, Serbia, Elveția și UK; America de Nord: Canada și SUA; America Latină: Argentina, Columbia, Mexic și Uruguay; Asia Pacific: Australia, Malaysia, Singapore și Vietnam; și Orientul Mijlociu: Emiratele Arabe Unite.

Distribuie postarea

Abonează-te la NEWSLETTER

Get updates and learn from the best

Citește mai departe...


Aducem educația mai aproape de tehnologie

Află despre proiectele pe care le derulăm din dragoste pentru tehnologie:

ro_RORomanian