Programul „The Girls Code – Breaking Barriers” a ajuns la Galați: Părinții din Galați au făcut un pas important pentru viitorul fetelor în tehnologie

Într-o atmosferă plină de entuziasm și inovație, peste 150 de părinți și eleve s-au reunit pentru a participa la un eveniment organizat de Asociația ADFABER, cu sprijinul GOOGLE. Evenimentul, parte din programul educațional gratuit „The Girls Code – Breaking Barriers”, și-a propus să inspire și să motiveze tinerele să exploreze și să se implice activ în domeniile STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică).

O Zi de Neuitat

Ziua a început cu un „welcome coffee”, creând o atmosferă primitoare pentru toți participanții. Alin Chiriac, fondatorul Asociației Adfaber, a deschis evenimentul cu o prezentare captivantă bazată pe un studiu Google, subliniind barierele care descurajează fetele să aleagă cariere în informatică și tehnologie. Maria Popescu, Program Manager al Asociației Adfaber, a continuat cu o prezentare despre resurse gratuite și oportunitățile pe care le aduce programul The Girls Code – Breaking Barriers pentru fetele interesate de tehnologie.

Atelier Interactiv pentru fete și părinți

Evenimentul a continuat cu un atelier interactiv de programare în Thunkable, unde părinții și elevele au participat la dezvoltarea unei aplicații de mobil în mai puțin de 30 de minute, o demonstrație practică a ceea ce pot realiza împreună prin tehnologie. 

Astfel am obținut alături de fete și părinți prima mică victorie: am demonstrat cum fiecare fată, poate crea o aplicație de mobil în doar câteva minute, fără să mai fi programat vreodată. 

Pe lângă aceasta, participanții au avut ocazia să discute despre evoluția tehnologiei și să împărtășească idei.

Un Apel la Acțiune pentru Părinți

Evenimentul a fost nu doar o ocazie de a învăța și de a inspira, dar și un apel la acțiune pentru părinți, încurajându-i să sprijine și să motiveze fetele să exploreze domenii în tehnologie și antreprenoriat. 

„Proiectul aduce oportunități pentru copiii noștri în ceea ce privește componenta aceasta deosebit de importantă, programarea, în tot ceea ce înseamnă parcursul lor personal și mai departe profesional. Eram conștientă de importanța acestui domeniu, dar informațiile prezentate m-au ajutat să conștientizez barierele cu care se confruntă fetele. Cu siguranță vom vorbi despre acest proiect și în comunitatea noastră pentru a încuraja cât mai mulți părinți să se implice și abia aștept să discut și să parcurg activitățile acasă și cu fetița cea mare.” – a declarat un părinte în cadrul evenimentului.

Viitorul Începe Acum

Evenimentul „The Girls Code – Breaking Barriers” marchează un moment important în demersul de a încuraja participarea fetelor în domeniile STEM, demonstrând puterea educației și a comunității în formarea viitorului. Asociația ADFABER, cu sprijinul GOOGLE, invită părinții și elevele să se alăture acestei inițiative, contribuind la înlăturarea barierelor identificate în studiu și la formarea viitorilor lideri în tehnologie.

Pentru mai multe informații despre program și cum puteți participa la următoarele evenimente, vă invităm să vizitați website-ul Adfaber: adfaber.org/breaking-barriers/

Împreună, putem deschide drumuri noi pentru fete în tehnologie și antreprenoriat, sprijinindu-le să devină liderii de mâine. Vă mulțumim tuturor celor care ați fost parte din această inițiativă și vă așteptăm cu entuziasm la următoarele noastre evenimente!

Pentru întrebări și detalii suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa: comunicare@adfaber.org.

Despre ADFABER, organizatorul proiectului: 

ADFABER.org is a nonprofit organization dedicated to enhancing the digital skills of students and teachers in public schools. Every year, they organize initiatives that promote the integration of technology into the educational process, playing a significant role in shaping the future IT talents.

Share the post

Abonează-te la NEWSLETTER

Get updates and learn from the best

Read more...


We bring education closer to technology

Learn about the projects we run out of love for technology:

en_USEnglish