De la pasionați de robotică la campioni naționali – iată câștigătorii competiției Arduino de anul acesta!

În fiecare an, competiția provoacă elevii de liceu și gimnaziu să identifice o nevoie reală în comunitatea lor sau la nivel global și să creeze un proiect Arduino care să vină în întâmpinarea acelei nevoi.

Organizată de ADFABER și sponsorizată de BOSCH, competiția este derulată în cadrul programului Kids in Tech și provoacă elevii să îmbine distracția, munca în echipă și tehnologia pentru a crea cel mai inovativ proiect Arduino. 

Suntem surprinși de ideile copiilor și de ceea ce au reușit să creeze.

Felicitări tuturor participanților pentru munca depusă! 

Câștigători Categoria Liceu

Locul 3 merge la echipa The Hill Team cu proiectul ArduBackbone realizat de Delureanu Ana-Maria, de la Colegiul Național Tudor Vladimirescu, din Târgu-Jiu, sub coordonarea prof. Popescu Sanda. 

Locul 2 se acordă echipei Msp-Alarm pentru proiectul cu același nume realizat de Marian Șerban Petru, de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi, din Botoșani, sub coordonarea prof. Rodica Gavril. 

Locul 1 merge la echipa Aedificántes pentru proiectul SuperSmartHouse realizat de Iancu Robert-Andrei și Babușcă Georgiana-Miruna, de la Colegiul Național Costache Negri, din Galați și Cucu Andrei, de la Colegiul Național M. Kogălniceanu, din Galați, sub coordonarea prof. Apostol Valeriu.

Câștigători Categoria Gimnaziu

Locul 3, merge la echipa Rosie cu proiectul Rosie, robotul care îngrijeşte plantele realizat de Oprea Ştefania-Miruna și Ştefan Cristian George, de la Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu, din Târgoviște, sub coordonarea prof. Rafira Anca Mihaela.

Locul 2 este acordat echipei Cluster Magic Sciences CNGC-CJ(1) pentru proiectul Dispozitiv experimental pt testarea calității aerului (1) realizat de elevii Bora Bogdan, Oara Robin și Crainic Mihai, de la Colegiul Național George Coșbuc, din Cluj-Napoca sub, coordonarea prof. Teodorescu Gabriel Nicolae. 

Locul 1 se acordă echipei AndreiTech cu proiectul SmartBIN realizat de Balan Andrei Cristian, de la Liceul Teoretic Nicolae Iorga, din București, sub coordonarea prof. Balan Maria.

De ce participă copiii la competiția anuală de robotică Arduino? 

Anul acesta, Competiția Națională Arduino se află la a cincea ediție. Impresionați de numărul anual de elevi înscriși, i-am întrebat direct pe ei ce îi atrage la această competiție.   

Elevii se declară încântați de ideea de a împărți responsabilitățile și a lucra împreună pentru a atinge un obiectiv comun.

Totodată, pot da frâu liber imaginației, sunt apreciați și ajutați să-și aducă propriile idei la viață.  

Nu putem decât să ne bucurăm de așa răspunsuri! Vrem să contribuim la formarea digitală a copiilor din România și credem, într-adevăr, că această competiție este un prilej de dezvoltare a competențelor digitale și a imaginației prin crearea unui mediu inteligent de lucru și a unor soluții smart care îmbunătățesc viața și rezolvă o problemă actuală cu ajutorul tehnologiei.

Vezi aici proiectele câștigătoare de la ediția aceasta

Mulțumim tuturor celor implicați!

Profesori, părinți care au înțeles importanța domeniului IT și a metodelor de predare moderne în școala actuală și le-au prezentat elevilor tehnologia și programarea într-un mod aplicat.

Mulțumim sponsorului Bosch care face posibilă desfășurarea competiției anuale și acordarea premiilor.

Distribuie postarea

Abonează-te la NEWSLETTER

Get updates and learn from the best

Citește mai departe...


Aducem educația mai aproape de tehnologie

Află despre proiectele pe care le derulăm din dragoste pentru tehnologie:

ro_RORomanian