Tinerii care modelează viitorul turismului din România prin tehnologie – Câștigătorii EDB StartUP 2025 – 

Competiția Națională de Modelare a bazelor de date ”EDB StartUP” 2025 marchează încă o ediție de succes în care elevii de liceu din întreaga țară și-au demonstrat talentul în modelarea bazelor de date. Organizat de Asociația Adfaber, alături de Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București și sponsorizat de Oracle Academy, concursul a reunit tineri pasionați de tehnologie care au transformat cunoștințele teoretice în soluții cu aplicabilitate reală.

EDB StartUP 2025: Tehnologia redefinește turismul

Participanții au acceptat provocarea de a proiecta soluții bazate pe baze de date inteligente menite să monitorizeze și gestioneze informațiile despre zonele de turism dintr-un oraș sau regiune. Tema din acest an a încurajat elevii să creeze sisteme digitale avansate, capabile să identifice locuri de cazare, restaurante, atracții turistice și evenimente locale, oferind totodată analize detaliate asupra fluxului turistic.
Acesta reprezintă un pas important în utilizarea tehnologiei pentru abordarea unor probleme reale ale societății.

Pasionați de tehnologie și ghidați de profesori dedicați, elevii au transformat cunoștințele teoretice în soluții concrete, demonstrând abilități de modelare a bazelor de date și gândire analitică. Proiectele au fost evaluate de un juriu format din specialiști IT, care au analizat originalitatea, complexitatea și aplicabilitatea practică a fiecărei soluții.

Cine sunt câștigătorii EDB StartUP 2025?

🥉 Locul III este câștigat de Echipa PDD, cu proiectul „PDD Tours”. Proiectul este realizat de elevii David Plocon Andrei, Dobre Alexandru și Pufu David, de la Colegiul National de Informatica „Tudor Vianu” din București, sub coordonarea prof. Elena Dragan.

🥈 Locul II este câștigat de Echipa CXB Enterprises, cu proiectul „Buzău Safari”. Proiectul este realizat de elevii Banu Andrei-Ioan și Coculescu Teodor, de la Colegiul National de Informatica „Tudor Vianu” din București, sub coordonarea prof. Vinț Corina-Elena.

🏆 Locul I este câștigat de Echipa CNER DM, cu proiectul „Turist în Iași”. Proiectul este realizat de elevii Darabană Rareș-Cristian, Stănescu Horia și Huțanu Andrei-Horia, de la Colegiul Național „Emil Racoviță” din  Iași, sub coordonarea prof. Cerchez Emanuela.

Experiența câștigătorilor: provocări, lecții și viziuni de viitor

Elevii au împărtășit experiența participării în cadrul competiției, evidențiind provocările întâmpinate, dar și modul în care au evoluat.

„Ce mi-a plăcut cel mai mult la acest concurs este aplicabilitatea sa în viața reală. Ne-a provocat să găsim soluții pentru o problemă actuală și concretă. Nu este doar un exercițiu teoretic, ci ne-a oferit oportunitatea de a dezvolta o soluție ce poate fi implementată imediat.” – elev Darabană Rareș-Cristian – Echipa CNER DM, Colegiul Național Emil Racoviță, Iași  

Impactul competiției asupra educației digitale și turismului

EDB StartUP nu este doar un concurs, ci o oportunitate de dezvoltare și învățare pentru viitoarele generații de specialiști IT. Prin intermediul resurselor educaționale oferite de Oracle Academy, participanții au beneficiat de cursuri gratuite și de îndrumare în dezvoltarea unor proiecte cu impact real asupra turismului.
Competiția subliniază importanța digitalizării sectorului turistic, oferind o viziune inovatoare asupra modului în care tehnologia poate îmbunătăți experiențele turiștilor.

„Consider că învățarea bazelor de date este esențială pentru orice elev care dorește să înțeleagă gestionarea informațiilor într-o lume digitalizată. Fie că vorbim despre e-commerce, inteligență artificială sau turism, bazele de date reprezintă coloana vertebrală a infrastructurii digitale. Participarea la această competiție oferă o oportunitate excelentă de a învăța și de a aplica cunoștințele într-un mediu competitiv și provocator.” – elev Dobre David Alexandru, Echipa PDD, Colegiul National de Informatica „Tudor Vianu”, București

Felicitări tuturor participanților pentru creativitate și determinare! Înscrierile pentru ediția 2026 vor fi anunțate în curând. 

Despre Adfaber, organizatorul competiției 

ADFABER.org este organizația nonprofit care ajută elevii și profesorii din școlile de stat să își dezvolte abilitățile digitale. Organizează anual proiecte care contribuie la adoptarea tehnologiei în procesul educațional și la formarea elevilor în domenii IT.

Despre Oracle Academy, sponsorul competiției

Filiera educațională Oracle, numită Oracle Academy dorește să ajute la dezvoltarea educației în tehnologie și să o facă accesibilă elevilor din întreaga lume oferindu-le acces la informații, inovație și îmbunătățirea abilităților. De asemenea, oferă un portofoliu complet de software, curriculum, tehnologie asistată și cursuri de formare, ajutor și resurse de certificare a instituțiilor de învățământ din 110 țări.

Distribuie postarea

Abonează-te la NEWSLETTER

Get updates and learn from the best

Citește mai departe...

Eroii Internetului

5 Pericole de pe internet care afectează adolescenții

Internetul oferă adolescenților oportunități extraordinare de învățare, socializare și divertisment. Cu toate acestea, numeroasele pericole de pe internet pot avea un impact negativ asupra dezvoltării


Aducem educația mai aproape de tehnologie

Află despre proiectele pe care le derulăm din dragoste pentru tehnologie:

ro_RORomanian